31 mai 2020 |
Postat
Distribuie acum:

Cum a ajuns „Targa” în povestea Porsche

Există o explicație pentru care italienii încă se uită la orice Porsche ca la una dintre mașinile lor de suflet. Am fost să o descopăr în 2015 și experiența îmi va rămâne în suflet. Mereu.

Simt cum plăcerea condusului îmi crește în suflet pe măsură ce mai bifez încă un viraj cu accelerația apăsată până la podea. Drumurile pe care mă avânt sunt departe de calitatea autostrăzilor pe care îți imaginezi un Porsche și totuși îmi pare că modelul 911 cu care alerg prin Sicilia a fost gândit aici. Cred că nu m-am bucurat așa de o mașină din vremea în care de abia îmi luasem permisul dar astăzi, 16 ani mai târziu, mă surprind cum învârt cu aceeași poftă volanul și mă întreb de ce oare nu fac asta mai des. Ceva din ce se întâmplă acum îmi trezește în suflet o emoție pe care aproape că o uitasem. Din când în când mă uit de jur împrejur pentru a căuta explicația logică pentru care momentul în care mă aflu este altfel. Sunt într-un cabrio dar senzația de a conduce cu mintea în vânt nu este o noutate. Ingredientul care completează perfect experiența trebuie să fie locul în care mă aflu și unde am libertatea să conduc la limita vitezei legale pe drumuri care cotesc brusc de la stânga la dreapta, coboară și urcă obsesiv, fie prin mijlocul unor pajiști, fie prin orășele fortificate care mă duc cu mintea la filmele lui Fellini. Față de orice alt peisaj în care am ajuns, chiar și cu Porsche, aici totul pare firesc pentru ideea de condus sportiv deși “circuitul” este unul haotic. Direct în inima munților sicilieni Madonia, înșiruirea de viraje, pe care navigația mă păzește să o urmez, leagă la rând “cărări” și bucăți de șosea. Chiar aș putea să consider totul o ciudățenie dacă nu aș ști că este, de fapt, traseul fostei cursei de la Targa Florio. Provocarea mă trimite în trecut deoarece tot ce mi se întâmplă a făcut parte din calendarul curselor oficiale de turisme până în 1973, când Federația Internațională de Automobilism a considerat că totul devine mult prea periculos, mai ales că traficul nu a fost niciodată întrerupt în niciun an, pe timpul cursei. Dacă stau să mă gândesc că niște piloți chiar trebuiau să obțină cei mai buni timpi pe aici, am motive să înțeleg și de ce se întâmplau mereu accidente grave. Eu însă nu am în niciun moment sentimentul de frică. Dimpotrivă, mă simt privilegiat să trăiesc o experiență unică în loc de ceea ce ar fi putut fi lansarea convențională a gamei de modele Porsche GTS.

Alegerea unei lansări de Porsche în Sicilia este o decizie firească dacă iei în calcul că între marca germană și italieni există o legătură puternică începută la Targa Florio. Acum mai bine de un secol, în 1906, un duce pe nume Vincenzo Florio a pus bazele cursei de automobile direct pe drumurile publice, înguste și întortocheate. Faima provocării gândite de el i-a atras de la început pe toți pionierii curselor de mașini. A fost doar o chestiune de timp până când, în 1922, pe grila de start s-a aliniat și un model proiectat de Ferdinand Porsche. La acea vreme inginer pentru Daimler, Ferdinand Porsche s-a făcut remarcat deoarece mașina sa a obținut primele două locuri la categoria mașini sport mici. Doi ani mai târziu, Ferdinand a revenit la Targa Florio, cu un al doilea model Daimler, și, de această dată, a obținut victoria absolută. Doar că povestea de iubire dintre Porsche și italieni a început, cu adevărat, după al Doilea Război Mondial, o dată cu primul model marca Porsche. În 1956, un 550 A Spyder a pornit în cursa gândită de Florio unde se știa că este “terenul” producătorilor italieni. Motivul? Entuziasmul directorului diviziei motorsport care tocmai câștigase o altă cursă de mașini importantă, la Nurburgring, cu numai 10 zile înainte. Încercarea s-a dovedit un succes și marile nume locale, precum Ferrari, Maserati sau Lancia, au trebuit să se încline în fața modelului german condus, culmea, de un pilot italian – Umberto Maglioli. De atunci, Porsche și-a câștigat, încet-încet, loc în inimile italienilor și i-a făcut să aclame 11 victorii absolute. Din lista succeselor de la Targa Florio, anul 1964 are o semnificație aparte pentru că atunci s-a introdus conceptul GTS. Porsche a participat și a terminat pe prima poziție a clasamentului cu un model de serie – 904 GTS – al cărui merit deosebit era nivelul de confort. Într-o cursă care dura și 7 ore, ideea unei mașini supersport în care pilotul să poată să conducă puțin mai relaxat a făcut diferența.

Chiar dacă astăzi într-un GTS primești mult mai mult decât ce primeai acum 50 de ani, ideea unui Porsche sportiv mai confortabil însă decât un Porsche supersport a rămas. Diferențele nu se simt atunci când conduc în Palermo, pentru că în orașul sicilian stresul vine de la modul haotic în care toată lumea decide brusc să schimbe direcția de mers. Adevărata provocare începe, însă, pe măsură ce pătrund în inima parcului natural Madonia, locul în care se ținea cursa. Drumurile sunt la fel cum le-au lăsat piloții secolului trecut: abrupte, unele învelite aproape integral în verdeață iar altele, de fapt, străduțe întortocheate pe deasupra cărora sunt prinse sfori ticsite cu lenjerie. Astăzi, acolo unde lângă numele modelului apare abrevierea GTS, motorul este cu 15 sau 30 CP mai puternic față de versiunile S, iar la exterior apar elemente diferite de design, cum ar fi jantele și inscripțiile negre. În interior este insuflată atmosfera sobră specifică modelelor de competiție, în special prin volanul îmbrăcat în Alcantara, un material textil care imită perfect pielea întoarsă și care te ajută să ai o aderență mai bună.

Dintre toate modelele GTS pe care poți să le comanzi în prezent, Boxster-ul GTS îmi dă impresia că are tot ce este mai bun într-un model menit să îți amintească de cursele de odinioară. Deși lumea visează la 911, Boxster este mai ușor de manevrat și are un sunet aparte, mai ascuțit decât cum te aștepți de la un Porsche. Există și o versiune GTS pentru SUV-ul Cayenne și, teoretic, garda la sol ridicată ar face traseul mai ușor de parcurs. Doar că, atunci când vrei emoție pură, Cayenne nu poate face parte din peisaj. Motorul răcnește nervos dar suspensia, indiferent de cât de mult a fost rigidizată, nu îți poate da senzația pură de condus sportiv. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă GTS, trebuie să conduci acel Porsche în care „te așezi direct pe asfalt”.  Doar că reacția italienilor din jur mă emoționează și mai mult decât poziția la condus. Când încetinesc pentru a nimeri curbele strânse din orășelele pe care le bifăm prin munți, bătrânii de pe trotuare se reped să îmi comenteze mașina. Indiferent cât de ciudat pare, culoarea roșie sau albă, nu îi sperie. Dimpotrivă, exclamă “Mamma mia!” cu admirație. Cursa de la Traga Florio este în sufletul localnicilor și la patru decenii de la ultimul start oficial, la fel cum este și marca Porsche. Dovezile stau îngrămădite în muzeul dedicat cursei Targa Florio din orășelul Colesano – o vilă plină de poze alb-negru, de costume și de tot felul de obiecte din lumea curselor dominate de modelele Porsche.

 

Din acele vremuri provine și o mare parte din caracterul mărcii. Experiența obținută în cursa de 7000 de viraje este răsplătită prin asocierea dintre cuvântul “Targa” și cea mai frumoasă expresie a legendarului 911. Targa 4 GTS, de care mă bucur pe ultima parte a circuitului, se mișcă mai greoi decât Boxster dar duce la superlativ emoția condusului din copilăriei. Tehnic, performanțele dinamice nu o clasifică drept cea mai rapidă versiune. Doar că, din spatele volanului tipic GTS, nu mă mai gândesc la câte secunde am nevoie pentru a “prinde suta”. Forma clasică a lunetei și sistemul care îți permite să decapotezi doar jumătate din plafon mă trimit direct în vremea în care piloții purtau mustață, favoriți și o țigară în colțul gurii. Motorul sună ca unul de competiție iar vântul suflă ca un nebun prin habitaclu. De abia acum înțeleg ce înseamnă să conduci un automobil încărcat până la refuz de semnificație istorică. Nu mă mai uit la butoanele cu funcții complicate și tot ce vreau să urmăresc sunt ceasurile rotunde pe care Porsche înscrie aceleași cifre clasice încă din secolul trecut. La baza parbrizului văd aceleași umflături ale farurilor desenate de fiul lui Ferdinand Porsche și mă concentrez să păstrez trasa ideală dintr-un parcurs care pare mai degrabă mâzgălit de o parte și de alta a munților. Setarea suspensiei, nici prea confortabilă pentru a da nesiguranță, dar nici la fel de dură ca într-un model dedicat exclusiv circuitelor, îmi dă impresia că mașina știe mai bine decât mine pe unde trebuie să alerge. Pentru că undeva în ADN-ul Porsche se găsește o doză din încercarea Targa Florio. Așa se explică de ce, cutreierând Sicilia pe drumuri pe care, de cele mai multe ori, le-ai crede mai potrivite pentru off-road, simt, de fapt, onoarea de a fi concurat în faimoasa cursă inventată la începutul secolului trecut.

 

De Constantin Baches, Sicilia, 2015.