05 decembrie 2020 |
Postat
Distribuie acum:

Cât de Dor îți e de Paris?

Nu te întreb dacă îți e dor. Sunt aproape sigur că un an fără Paris nu are cum să treacă neobservat.

E clar că are ceva în aer. Un oraș cu o mie de defecte dar și cu o mie de motive pentru a fi unic. În lume. Paris este destinația care nu greșește niciodată deși sunt multe greșeli pentru care, uneori, îți spui că nu o să te mai întorci niciodată. Dar apoi intervine magia și te trezești în fața unui sentiment de care nu ai cum să te ascunzi. Iubești Parisul pentru cum te întâmpină. Pentru cum îți așterne plimbări de zeci de kilometri pe care doar telefonul se mai obosește să îi numere. Iubești Parisul pentru cum îți deschide în fața ochilor cărți poștale cu Tour Eiffel. Și mai sunt locurile alea mici și învechite unde te ascunzi să guști un foie gras autentic. Mai punem aici și vinul roșu la pahar despre care un ospătar agitat îți spune multe lucruri la care tu oricum răspunzi da. Șampanie? Întotdeauna o idee bună. Uneori, metroul e parcă prea aglomerat și, în anumite zone, te întrebi dacă vine vreodată cineva să strângă gunoiul. Dar, cinci minute mai târziu, ești din nou îndrăgostit până peste cap de străzile largi, de atitudinea relaxată care plutește de jur împrejur și de cum strălucesc vitrinele pe Champs d’Elysee. Mai sunt orașe frumoase în lume. E foarte frumos la Londra, la Roma, la Munchen, la Stuttgart, la New York. Dar la Paris e „ceva”, iar acest „ceva” nu te lasă să te plictisești, vreodată, de Paris. Și îți e dor de încă o plimbare pe malul Senei.

În lumea mașinilor de lux, unde lux înseamnă atitudine, Parisul are un loc al lui. Vine întruchipat în felul de a fi al mărcii DS. Destul de greu de definit cu cifre și specificații, dar ușor de simțit de la prima vedere. Designul este romantic fără însă prea multe „dulcegării”. Interiorul preia din sofisticarea magazinelor de modă de pe Avenue Montagne. Senzația pe care ți-o dau detaliile conturate de lumini și texturi e destul de greu de descris exact. Poți să descrii exact o rochie Dior? Sau cum se simte un parfum Chanel? Motorul pornește silențios în același timp în care ceasul de bord, până atunci ascuns, se dă o dată peste cap pentru a se transforma într-un cronograf. Așa sunt francezii, ambițioși și mândri. Au montat un ceas de bord adevărat, creat de un producător de ceasuri francez – B.R.M., singurul ambițios și mândru să îi concureze pe elvețieni la sportul lor național. Dar era nevoie de un ceas pentru același motiv pentru care și telefonul ține minte numărul de pași al plimbărilor prin Paris. În DS, ceasul B.R.M. rămâne un indiciu al trecerii timpului la volanul unui automobil care te face să visezi. Pentru cârcotașii care ajung prima oară la Paris, există o listă cu ce poți face exact în oraș în funcție de cât de mult timp aleg să stea. La DS, pretențioșii primesc aproape toate echipamentele și tehnologiile pe care le aștepți de la o marcă din segmentul automobilelor de lux. Dar, la scurt timp după ce ai pornit la plimbare, senzația de Paris devine mai puternică decât explicațiile logice pe care le cauți. Și te simți în Orașul Luminilor chiar dacă navigația îți arată că până acolo ai avea de făcut un drum de vreo 2300 de kilometri. Și mai e și carantina de la întoarcere…

Rămâi atunci să te gândești la următoarea vizită în grădinile Tuileries, imediat lângă piramida de sticlă de la Louvre, și nu îți mai e atât de dor. DS este pentru iubitorii de Paris și pentru romanticii care vor să se îndrăgostească de o mașină fără a avea specificațiile tehnice ca primă grijă. Sau ca singură condiție. DS apare ca o iubire pentru care îți asculți, în primă fază, instinctele. Iar aici, instinctele se lasă imediat pradă modului rafinat de a călătorii de acasă la birou având impresia că ai făcut o tură prin Place Vendome.

Este frumos la Suttgart, Munchen sau Ingolstadt. Totul este acolo unde trebuie să fie și vei avea garantat un tratament de 5 stele. La Paris, uneori, mai sunt situații neprevăzute, dar fericirea e o stare de care nu prea ai cum să te ferești. Și atunci îți promiți că va fi și o dată viitoare. Așa și DS. Este pentru o fire romantică care dă o șansă și unui zâmbet primit de acolo de unde nu te aștepți. Așa că, înainte să te întrebi ce înseamnă DS într-un segment în care crezi că prezentul s-a scris deja, oprește-te! Uită-te în istorie la toate celebritățile care conduceau DS! Gustă și un altfel de design. Apasă un buton care îți arată un ceas. Și întrebă-te cât timp mai ai de condus până la Paris.

Modelul condus: DS 7 Crossback, motor 1,6 l benzină – 225 CP, transmisie automată cu 8 rapoarte, accelerație 0 – 100 km/h în 8,2 secunde, viteza maximă 234 km/h, preț de la 34.874 euro